marți, 30 iunie 2009
luni, 29 iunie 2009
VINERI-POEZIE SI MUZICA PE PAINE!
Totuşi, iubirea -Adrian PAUNESCU
"Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.
Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.
Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.
Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.
Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.
Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.
Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem."
sursa
"Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.
Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.
Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.
Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.
Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.
Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.
Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem."
sursa
vineri, 19 iunie 2009
VINERI - POEZIE SI MUZICA PE PAINE!
CELEI CARE MINTE
Ion Minulescu
Ion Minulescu
"Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…
În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul nopţii…
E ora când amanţii,-alt’dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată…
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?…
Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…
Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zorï!"
La ceas de seara, va ofer o poezie de o sensibiltate fara margini!
Va doresc un sfarsit de saptamana excelent!Plin de iubire!Si muzica....si poezie!
joi, 18 iunie 2009
Cititi si luati aminte!"Prima casa-ultima tzeapa"
Am gasit acest articol super interesant pe blogul lui Pheideias.
Cititi , va rog...
"Prima casa - ultima teapa trasa poporului roman. De ce poporului, pentru ca noi vom plati pana la urma banii imprumutati de la FMI.
Nevotatii nostri politicieni, care au cu politica, cam ce am eu cu baletul pe sarma, s-au vazut adanc loviti de criza imobiliara. Ca toti au investit in case, terenuri si complexe rezidentiale in ultimii ani; doar a fost afacerea secolului. Si-au zis: ce ne facem acum ? Nu mai vindem nimic ! Si preturile scad cu fiecare luna. Cum facem rost de bani, ca pe "viermi" (daca nu stiati, asa ne numesc) nu mai avem cum sa-i mai pacalim.
Si asa au copt programul "prima casa". Singura mica problema era sa convinga bancile sa le cumpere apartamentele. Bancherii s-au uitat ciudat, ca s-au prins repede de smecherez. Nu sunt prosti nici ei. Atunci guvernul a venit cu solutia garantarii creditului cu bani de la FMI. Ministerul Finantelor a anuntat ca vor fi garantate in proportie de 80% creditele ipotecare cu o valoare de maximum 60.000 de euro, contractate pentru achizitia unei prime locuinte, vechi sau noi. Ar fi vrut ei sa garanteze o valoare mai mare, dar responsabilii de la FMI s-au prins si ei de shmen, si au zis STOP, nu mai mult de 60.000.
Asta e, decat deloc, buni si aia !
Acu', care e shmenu' ?
Credeti ca omul de rand, cel care va lua credit, are vreo importanta in ecuatie ? Smile! Nici vorba ! Chiar spunea un lider de sindicat pe un post TV, ca nu s-a intocmit niciun studiu la nivel de guvern, privind profilul solicitantului de credit. Pentru ca nu intereseaza pe nimeni daca acesta poate sa ramburseze sau nu banii. Important e sa dea cu pixu'.
Si rezolvarea ecuatiei ...
Dezvoltatorul imobiliar, respectiv vanzatorul, isi va lua banii de la banca. Asta conteaza ! In continuare, in ecuatie vor ramane banca si cel care a luat creditul.
Dupa trei luni de neplata; probabil aici se va ajunge in conditiile prosperitatii economice actuale, banca va declara clauza de insolvabilitate si va incasa cei 80% din valoare de la stat, dar va ramane si cu apartamentul. Sunt convins ca mai marii nostri sunt suficient de tampiti sa dea banii pe niste apartamente si apoi sa le lase bancilor. Macar sa fi devenit copropietari. No comment !
Singurul care pierde este cel ce-a dat cu pixu', pentru ca fraierul, a apucat sa achite cateva rate + avans. Credeti ca pasa cuiva ? Sa fim seriosi !
Deci a mai iesit unul din ecuatie. A ramas banca.
Peste un an, pretul caselor se va mai reduce cu cel putin 40 %. Atunci va scoate banca casele la vanzare. O casa evaluata acum la 60.000 Euro, o va vinde cu 35.000. Daca credeti ca astia sunt banii pe care ii va recupera, insemna ca ati lipsit de la matematica.
Banca a luat deja 80 % din valoare, adica 48.000 Euro, care adunat la 35.000 Euro, fac 83.000 Euro. Scazand 12.000, reprezentand diferenta intre 60 si 48, rezulta 71.000 Euro.
Si cum banii si bancile apartin tot celor care conduc lumea si al caror exponent este FMI, acestia vor obtine la sfarsit un profit de 71.000 Euro + dobanda. Probabil ca veti spune, cum 71.000, ca banca a dat deja 60.000 dezvoltatorului si a luat inapoi de la stat 48.000, iar dupa vanzare ii mai raman 23.000. Fals ! Cei 48.000 sunt in alta galeata ! Cea cu garantia de stat, pe care va trebui s-o rambursam peste X ani, ca guvernul n-a catadicsit sa publice termenii contractului cu FMI. Prin garantia de 80%, FMI (banca) a luat cei 48.000 inapoi si ii mai ia inca o data cand va trebui sa rambursam imprumutul + dobanda.
Daca nu stiati, FMI este constituit din fondurile marilor banci ale lumii + fonduri private (Rothschild si altii), ale caror filiale sunt si la noi. Adica muta banii dintr-un buzunar in altul. Daca se spalau pe maini intre timp, nu aveam criza de azi. Smile!
Pentru cei care nu inteleg cum ne tepuiesc bancile mondiale, am sa dau un exemplu. Ion n-are bani sa cumpere 1 ou. Gheorghe ii zice: "Ioane, iti dau eu bani, da' mi-i dai inapoi peste un an cu dobanda.". Ion ia banii si se duce la magazinul din colt si cumpara oul cu 4 lei bucata. El nu stie ca magazinul e tot a lui Gheorghe, si ca oul pe care il vinde cu 4 lei, el il produce la ferma X care e tot a lui, cu 1 leu. Asa Ion ajunge sa-i bage lui Gheorghe in buzunar 3 lei profit + 4 lei imprumutul + 1 leu dobanda. Total: 8 lei. Astfel Ion cumpara oul cu 8 lei, adica il plateste de doua ori.
Si inca ...
Ca sa vedeti diferenta intre nemti si noi, adica cat de lichele sunt guvernantii nostri, am sa fac o mica comparatie.
Angela a dat pentru Rabla 2500 Euro. Atentie ! A dat bani pentru CONSTRUCTIE de masini. Stocurile oricum erau mici, in comparatie cu necesarul ce s-ar fi ivit la lansarea programului.
Milut da 48.000 Euro pentru CUMPARAT de case. Pe ultima suta de metri a bagat si stramba cu ... si pentru contructia de locuinte. Dar sunt convins ca banii se vor duce pe stocul locativ. Smile! Il doare in cot de ocuparea fortei de munca. Iar raportul valoric (casa - masina) e de 1:20
Aveti impresia ca se vor imbulzi multi sa cumpere case ? Sa fim seriosi, daca ne uitam in ultimii 5 ani, in proportie de 80 %, s-au cumparat proprietati pentru specularea ulterioara, nu pentru locuitul propriuzis. Nu zic nu, s-or gasi si fraieri, dar ma tem ca vor fi extrem de putini.
Daca programul nu va avea succesul scontat, pun pariu ca smecherii vor gasi o alta gaselnita. Eventual sa dea o ordonanta prin care proprietarii de apartamente au voie sa-si cumpere casele, iar guvernul le va da bani pentru asta. E tare, nu ? Smile!
Prin urmare, noua casa nu este decat o noua teapa, trasa vechilor prosti. Smile!"
Sorry Pheideas, poza n-o pun, ca nu merita , noi n-avem politicieni, avem hoti!

marți, 16 iunie 2009
MIERCUREA FARA CUVINTE!
vineri, 12 iunie 2009
VINERI - POEZIE SI MUZICA PE PAINE!
De dor de-ai mei....de-acasa!
Octavian Goga - Bătrâni
"De ce m-ati dus de lânga voi,
De ce m-ati dus de-acasa?
Sa fi ramas fecior la plug,
Sa fi ramas la coasa.
Atunci eu nu mai rataceam
Pe-atâtea cai razlete,
Si-aveati si voi în curte-acum
Un stâlp la batrânete.
M-as fi-nsurat când ispraveam
Cu slujba la-mparatul,
Mi-ar fi azi casa-n rând cu toti...
Cum m-ar cinsti azi satul...
Câti ai avea azi dumneata
Nepoti, sa-ti zica: "Mosu..."
Le-ai spune spuza de povesti...
Cu Împaratul Rosu...
Asa... va treceti, bieti batrâni,
Cu rugi la Preacurata,
Si plânge mama pe ceaslov,
Si-n barba plânge tata... "
sursa
Octavian Goga - Bătrâni
"De ce m-ati dus de lânga voi,
De ce m-ati dus de-acasa?
Sa fi ramas fecior la plug,
Sa fi ramas la coasa.
Atunci eu nu mai rataceam
Pe-atâtea cai razlete,
Si-aveati si voi în curte-acum
Un stâlp la batrânete.
M-as fi-nsurat când ispraveam
Cu slujba la-mparatul,
Mi-ar fi azi casa-n rând cu toti...
Cum m-ar cinsti azi satul...
Câti ai avea azi dumneata
Nepoti, sa-ti zica: "Mosu..."
Le-ai spune spuza de povesti...
Cu Împaratul Rosu...
Asa... va treceti, bieti batrâni,
Cu rugi la Preacurata,
Si plânge mama pe ceaslov,
Si-n barba plânge tata... "
sursa
marți, 9 iunie 2009
joi, 4 iunie 2009
VINERI-POEZIE SI MUZICA PE PAINE!
Serghei Esenin - Sunt Păstor...
"Sunt pastor;am drept palateAl câmpiilor hotar
Dealuri verzi, îngemanate
Cu-al becatei strigat rar.
Peste codru tes beteala
Norii galbeni, lin spumând.
în placuta toropeala
Ascult pinii frematând.
Umbra verde-o lumineaza
Plopi sub roua-n licar des.
Sunt pastor; am curti de vaza:
Iarba moale de pe ses.
Vacile-mi vorbesc de-o seama
Dând din cap încetisor.
Luncile spre râu ma cheama
Miscând ramurile lor.
Uitând tot amarul lumii
Dorm pe cioate ca în grâu.
Ma-nchin zorilor si humii,
Ma cuminec la pârâu."
sursa
Am ascultat rugamintea prietenei mele IRENE , voia sa citeasca o poezie de Esenin, pe muzica celor de la Led Zeppelin.Sper ca e pe placul tau, draga mea!
Tuturor....enjoy!Ne cheama pamantul uneori...ne cheama la el,sa ne dea din nepretuita lui energie binefacatoare!
miercuri, 3 iunie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)