"A trecut deja un an de la plecarea dintre cei vii a lui Florian Pittis, nu doar un mare actor, nu doar un intelectual de mare calibru, ci si un simbol al generatiei '68 in Romania. Pentru cei mai multi dintre cei care l-au cunoscut, Florian Pittis a fost o voce. Una dintre putinele voci care pot fi recunoscute, care dau un ceva aparte si celor mai banale cuvinte.
Cand l-am intalnit prima data - era la sfarsitul anilor '70, atunci cand spiritul lui '68 se afla la grea incercare pentru simplul fapt ca liderii revoltelor, sau cei mai multi dintre ei, intrau in politica reala europeana -, n-am avut o replica mai buna la auzul numelui sau decat - a, dumneavoastra sunteti vocea aceea!
Tonul meu fusese admirativ, tonul sau de raspuns a fost iritat. "Eu sunt actorul Florian Pittis, vocea aceea e a mea." Era un om care ducea cu sine povara simbolurilor libertatii unei generatii care la randul sau poarta si astazi povara libertatii de gandire, dar nu si pe cea a libertatii
de actiune in lumea cunoscuta de mine. Pittis a purtat toata viata plete. Cand au reprezentat un semn de protest, cand au devenit un gest de eleganta apoi de moda intarziata in partile Dunarii de jos, cand au fost interzise si militia ii ducea cu de-a sila la frizerie pe "pletosi" (marturisesc, am fost si eu unul dintre ei), Pittis a purtat plete si le-a purtat chiar si atunci cand faptul nu mai interesa pe nimeni, dar, mai ales, le-a purtat ca pe o dovada a consecventei. Pittis si-a dorit toata viata sa sa fie un om liber. Poate mai important decat faptul in sine era afirmarea libertatii. Afirmare pe care el o facea in mod public si deliberat. Pentru aceasta libertate a platit de multe ori cu infrangeri personale nemeritate, cu o suferinta bine ascunsa ori cu gesturi generoase care il costau din greu si care uneori sau nu erau intelese sau erau considerate ca stand in firea lucrurilor. Pittis era un om care daruia continuu fara rezerve, fara cumpaniri, era asemeni unui cavaler angajat total in batalia binelui si a bunei intelegeri. Este cea mai grea batalie ce poate sa iasa in calea unui om care crede ca lumea nu este o intocmire proasta. Pentru a duce misiunea de cavaler al binelui si bunei intelegeri si-a scos sufletul in lume, la vedere, fara pavaza, fara zale sau armura. Cu el a cantat, a interpretat pe scena teatrelor, a comunicat prin intermediul radioului, a inaripat galerii de microbisti ai fotbalului, a umplut ecranul mare si ecranul mic, a recitat si, mai mult decat orice, a dat, cui voia sa primeasca, stropul de speranta ca, daca nu astazi, atunci maine sau in alta zi nu doar omul, ci si omenirea vor fi cu adevarat liberi. Era un idealist, un romantic, un mare artist. Poate aceasta ultima ipostaza l-a salvat de la fundatura cabotinismului care pandeste calea oricarui romantic sau a celor idealisti. Cum tot asa, orice artist devine posac si plictisitor daca nu este romantic si idealist. Pittis a plecat de langa noi cu atata discretie, incat cei mai multi n-au observat intamplarea.. Nici nu o vor observa atata vreme cat ii vor auzi in continuare vocea. Vocea marelui actor. Cred ca are toate sansele sa-si duca misiunea pana la capat, aceea de a ne invata ca lumea poate sa fie mai buna daca fiecare dintre noi se va bate pentru libertatea celorlalti ca pentru propria libertate chiar acum, cand el nu mai este. Nu este oare asta soarta marilor artisti, mai cu seama daca sunt de prin aceste parti ale lumii? "
sursa... ZIARUL FINANCIAR-ZIARUL DE DUMINICA.Articol de EUGEN URICARU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu