vineri, 19 iunie 2009

VINERI - POEZIE SI MUZICA PE PAINE!




CELEI CARE MINTE
Ion Minulescu



"Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori însângerate -
Şi cu parfum de brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii…
E ora când amanţii,-alt’dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată…
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în priviri Minciuna
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blesteamă de-a nu te fi putut uita?…

Eu ştiu c-ai să mă-nşeli chiar mâine…
Dar fiindcă azi mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!…

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet înfinitul unui pahar de hidromel,
În păr să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zorï!"


La ceas de seara, va ofer o poezie de o sensibiltate fara margini!
Va doresc un sfarsit de saptamana excelent!Plin de iubire!Si muzica....si poezie!

10 comentarii:

Geanina Codita spunea...

"Şi-aşa tăcuţi -
Ca două umbre, trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zorï!"

O binecuvântată slujbă începe, iar eu nu îmi doresc să se termine vreodată.Oamenii dacă ar iubi cu intensitate în fiecare secundă a vieţii nu ar mai avea timp să fie urâţi la suflet. Iubirea este apa ce nu lasă trupul să se ofilescă. Am să mai stau ceva timp pe aici să beau din apa iubirii fiindcă vreau să trăiesc o veşnicie. Îmbrăţişări!

Ana Gabriela spunea...

oh da...Minulescu...absolut fantastic...

elena marin-alexe spunea...

Sub meri...

Si amandoi atunci vrajiti
De-acea poveste minunata,
Ascunsi, sub merii infloriti,
Ne-am sarutat intaia data....

cantaret al indragostitilor, unicul Minulascu. Multumesc si Felicitari pt. poezie pe paine!

Cristian Lisandru spunea...

Vinerea este împlinită cu poezie şi cu muzică...

Paul spunea...

Chiar daca ma minti...
e suficient sa ma iubesti odata,
si trupul meu iti va ramane vesnic ...spre rasplata!
Sufletul?...distrus de fericire!!

Paul spunea...

Am sa-ti preiau cu voia inimii tale poezia si am s-o asez la loc de cinste!

mmary spunea...

E superba intreaga postare,Tartoras...felicitari !...am sa scriu si eu poezia mea preferata din MINULESCU..."Ce veche si totusi ce noua, ne pare si astazi,uda de roua,romanta zilelor de ieri, primelor dureri si-a nesfarsitelor infrangeri...Ce demoni,cu aripi de inger, ne viziteaza, noapte dupa noapte,prin camerele noastre de culcare,trezindu-ne din somn pe fiecare,cu aceleasi nesfarsite soapte,cu care-n zorii zilelor de ieri,epilogam nebunele placeri,defuncte astazi pentru totdeauna...Pacat ca n-am putut pastra niciuna..." zile frumoase si coplesite de iubire iti doresc ...:)

Anonim spunea...

mie imi place la nebunie Minulescu. Mamei nu-i place, din pacate.

Geanina Codita spunea...

Trezireeeeeaaaaaaa! Sânzienele vă urează o zi divină!

PACO spunea...

eu am ascultat poezia si melodia in acelasi timp chiar recomand combinatia asta,cred ca ar calma si un taur de corida