E doar povestea unui om foarte simplu , inzestrat cu foarte multa ambitie, si care, prin foarte multa munca, spera sa-si indeplineasca telurile...
Multumesc tare mult, Mihai!Ma simt onorata de invitatie...
http://zilepezebra.blogspot.com/2010/10/interviu-ana-thomas.html
12 comentarii:
Am citit si eu...si pot sa spun ca ai avut un mare curaj...lucrez in invatamnt,salariile sunt asa cum sunt,dar nu stiu daca as avea curajul sa plec...cred ca as muri de dor de casa.Te pup!
Fain interviu :) felicitari draga!
Ganduri pure spuse cu atata dor!!!!Te felicit din suflet draga Tartoras!!!
Te ibratisez si iti urez numai reusite!!!
Magda, stii cum e....viata isi aseaza cursul asa de repede uneori, fara sa mai poti schimba ceva...
Dorul este ceva de care nu scapi nicicand, nici peste 30 de ani de americi sau alte meleaguri...
Multumesc de vizita!
Te pup si eu!
Merci Lore draga!
Judy, scumpa, multumesc tare mult!
Numai bine si din partea mea!Pupici!
ai fost , pentru ca ai meritat din plin! Felicitari!
grozav articolul, impresionant, ai o viata agitat si asta e frumos...iti doresc tot succesul din lume:D
Carmen, tu ai fost intotdeauna draguta!Multumesc!
Pustoaica mea draga...mi-a fost dor de tine!
Iti intorc urarile si-ti doresc tot binele si tot succesul posibil!
Imbratisari!
Stiu cum e, Ana, si eu am balaurit mult prin Americi mai mult pe mare (am stat si 6 luni in Miami cu glezna fracturata), si am reusit sa-mi fac o idee despre vestita democratie de acolo. Intr-adevar sunt mai multe sanse de reusita decat aici, desi acum cu tot optimismul nici acolo nu mai e ca inainte. De fapt nu mai e demult, din 2001 de cand cu blocurile din New York, atunci chiar am vrut sa-mi gasesc ceva de lucru prin Hawaii, de frica teroristilor. Acolo chiar as fi uitat de toti si de toate, doar ca cineva acolo sus a avut alte planuri pentru mine aici acasa. Oricum important este ca te simti tu bine, implinita si-ti mentii optimismul. Poate la anu' ne vedem cand o sa vii acasa, la o ciorba buna si-o cana cu vin de care vrei tu, numa' neaos sa fie.
PS: Acum stiu de ce ne-ntelegem! In primul rand Bucegii, care te saluta si te-asteapta si stiu ce inseamna sa fii departe de ei, si in al doilea rand Eliade. De la el am dorul acesta nestavilit pentru necunoscut.
felicitari, fata frumoasa si fericita!
Trimiteți un comentariu